Faceți căutări pe acest blog

27.3.08

Românii pot reclama dintr-un click nedreptăţile la Bruxelles

sursa Capital

Consideraţi că vă sunt încălcate drepturile, iar autorităţile naţionale vă ignoră? Trimiteţi o petiţie Parlamentului European!

Taxa de înmatriculare a autovehiculelor, restituirea caselor naţionalizate, respectarea dreptului de proprietate şi a drepturilor fundamentale sau îngrădirea libertăţii presei sunt principalele motive pentru care românii s-au plâns anul trecut Comisiei pentru Petiţii a Parlamentului European.


Din cele peste 1.500 de adrese primite de către instituţia europeană în 2007 (cu 50% mai multe decât în 2006), 124 au provenit de la cetăţenii români. Cele mai multe adrese au fost trimise de către germani şi spanioli, care sunt nemulţumiţi de modul în care sunt aplicate normele europene privind mediul, securitatea socială şi dreptul la pensie.

Cum trimiteţi plângerea?

Adresa poate fi expediată online, utilizând site-ul Parlamentului European (PE), varianta în limba română, sau prin poştă. După ce aţi completat formularul electronic, veţi obţine o confirmare de primire pe aceeaşi cale. Dacă doriţi să însoţiţi petiţia cu documente justificative, acestea trebuie trimise în plic, la adresa Rue Wiertz, B-1047, Bruxelles, Comisia pentru Petiţii din cadrul PE. Adresa poate fi redactată sub formă de plângere sau de cerere şi poate avea ca obiect probleme de interes public sau privat. Documentul trebuie să fie redactat într-una dintre cele 27 de limbi oficiale ale UE, inclusiv limba română, să fie semnat şi să cuprindă numele, naţionalitatea şi domiciliul stabil al petentului (în cazul unei petiţii colective, aceasta trebuie să conţină numele, naţionalitatea şi domiciliul stabil al persoanei care o adresează sau, cel puţin, al primului semnatar). Subiectul plângerii se poate referi la: încălcarea drepturilor cetăţenilor UE, protecţia consumatorului, aspecte legate de mediu, libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor pe piaţa internă, aspecte legate de ocuparea forţei de muncă şi politica socială, recunoaşterea calificărilor profesionale, alte aspecte legate de punerea în aplicare a dreptului comunitar. Comisia pentru Petiţii va trimite prin poştă, la adresa pe care aţi indicat-o, toată corespondenţa ulterioară privind măsurile luate în urma plângerii. După înregistrare, adresa este analizată sub aspect juridic de experţii Comisiei, apoi este înaintată Reuniunii coordonatorilor (responsabilii grupurilor politice din PE pentru activitatea Comisiei menţionate), care declară petiţia ca admisă sau nu. În funcţie de conţinut, de probe etc., Reuniunea coordonatorilor stabileşte dacă petiţia este înscrisă pe lista de priorităţi. Ulterior, preşedintele Comisiei se adresează în scris Comisiei Europene, respectiv comisarului în domeniul căruia se înscrie aceasta, pentru a primi răspuns scris. În acelaşi timp, guvernul naţional din statul de provenienţă al petentului este solicitat de către Comisie să prezinte o poziţie oficială. După ce s-a primit răspunsul oficial, Comisia organizează întâlnirea petiţionarului cu reprezentanţii Comisiei Europene. Victor Boştinaru, membru al Comisiei de Petiţii din cadrul PE, precizează că durata de soluţionare a unei plângeri depinde de complexitatea cazului şi de cât de cooperant este guvernul naţional.

24.3.08

incercam :)

Zece sfaturi - cum sa rezisti tentatiei de a mai fuma vreodata

Ce te face sa te reapuci de fumat? Plictiseala? Furia? Obseala? Oricare dintre acestea iti pot face pofta de o tigara, insa cele care te fac sa dai orice pentru un foc sunt stresul si furia. In acele momente ai impresia ca numai o tigara te poate ajuta sa te calmezi. In realitate insa, fumatul nu face decat sa sporeasca stresul. Invata cum sa faci fata acestor situatii cand abia te-ai lasat de fumat:

1. Nu te neglija! Daca te lasi brusc de fumat, trebuie sa ai grija de organismul tau, pentru ca acesta sa nu aiba de suferit. Ofera-i o dieta echilibrata: are nevoie de combustibil de buna calitate acum, cand munceste sa indeparteze toxinele din sistem. Bea mai multa apa! Te ajuta sa iti detoxifiezi organismul mai repede si iti da o senzatie de bine. Ia vitamine! Tigarile ti-au golit corpul de nutrienti, iar vitaminele te ajuta sa te recuperezi mai repede dupa ce te lasi de nicotina.

2. Renunta la cafeina! Cand te lasi de fumat, cantitatea de cafea cu care erai obisnuit s-ar putea sa-ti dea o stare de nervozitate. Asa ca ar fi bine ori sa reduci umarul de cafele, ori sa renunti la ele pentru o perioada, mai ales daca nu poti dormi noaptea. S-ar putea ca, atunci cand te-ai lasat definitiv de tigari, sa nu poti sa mai bei atat de multa cafea ca inainte.

3. Fa o baie calda! Este o metoda excelenta de relaxare si destresare. Pune si un strop de sare de baie si cufunda-te.

4. Fa un masaj! Daca nu ai parte de unul calificat, apeleaza la bunavointa partenerului sa te ajute te destinzi. Un masaj de 10-15 minute, pe gat, umeri, fata si scalp poate face minuni.

5. Fa o plimbare, oricat ar fi de scurta! Chiar si una de 15 minute te ajuta sa scapi de stresul pe care ti-l da renuntarea la nicotina. Mersul pe jos reduce imbatranirea si imbunatateste circulatia sangelui.

6. Dormi suficient! Primele zile in care renunti la tigari sunt obositoare. Atat mintea, cat si corpul obosesc repede. Fa tot posibilul sa dormi cat mai mult. Nu-ti face griji. O sa-ti recapeti energia in curand.

7. Foloseste-ti imaginatia! Inchide ochii si creeaza-ti un loc in minte unde poti sa te retragi, sa te relaxezi. Te poti gandi la un loc pe care l-ai vizitat ori unul complet nou, in care nu ai mers niciodata. Conditia principala este ca acest locsor sa fie numai al tau. Ar fi bine sa fie acelasi de fiecare data, ca sa-ti fie familiar. De indata ce “ajungi acolo”, incearca sa respiri adanc, timp de 3 pana la 5 minute.

8. Respira adanc! Este o tactica de a te calma si de a reduce stresul. Inspira pe nas, numara pana la 3 si expira pe gura. Fa asta cateva minute, iar tensiunea din corp va disparea.

9. Concentreaza-te la ce ai de facut azi! Ne petrecem prea mult timp gandindu-ne la toate, mai putin la ziua care abia incepe. Nu-ti face griji in privinta viitorului. Nu te gandi ca nu o sa mai fumezi niciodata. Gandeste-te ca nu trebuie sa fumezi azi. Poti sa faci asta doar pentru o zi, nu-i asa?

10. Nu lua totul prea in serios! Asteapta-te sa ai zile rele, asa cum ai si zile bune. Dupa ce te lasi de fumat, primele zile vor fi cele mai grele, dupa care incepi sa te obisnuiesti.

Sursa: about.com

20.3.08

19.3.08

A murit Arthur C. Clarke



8 ianuarie 2008. Sri Lanka. Aflat pe un pat de spital in tara unde a locuit in ultimii 50 de ani, Sir Arthur C. Clarke accepta o scurta intalnire cu Catalin Gombos. Raspunde la o singura intrebare, un raspuns care rezuma o intreaga viata.

Citeste transcrierea scurtei discutii si modul in care a ajuns ziaristul roman sa-l cunoasca pe unul dintre marii autori de SF


Arthur C. Clarke: Sunt optimist, dar realist

Reporter: Avand in vedere felul in care arata lumea astazi, incalzirea globala, razboiul impotriva terorismului dar, pe de alta parte, evolutia tehnologiei, sunteti in continuare optimist in ceea ce priveste viitorul?

Arthur C. Clarke: Da, omul trebuie sa fie optimist, pentru ca exista si predictii care se indeplinesc singure, astfel incat daca esti pesimist se poate intampla exact lucrul de care te temi. Asa ca este recomandabil sa fii optimist, dar realist… Da, asa cred ca sunt: optimist, dar realist.

Gentlemanul din salon

Inca inainte de Craciunul din 2007, imediat dupa ce ajunsesem in Sri Lanka, am incercat sa obtin un interviu cu Arthur C. Clarke, stabilit in acea tara de 50 de ani. Cei din stafful scriitorului m-au amanat, insa, in repetate randuri, intrucat Sir Clarke suferea de insuficienta respiratorie si era internat in spital. Apoi, in ziua dinaintea intoarcerii in tara, pe 8 ianuarie dimineata, primesc un telefon in timp ce imi faceam ultimele cumparaturi: scriitorul acceptase sa ma intalneasca pe patul de spital.

I-am intrebat pe cei de acolo ce as putea sa ii duc; mi-au raspuns ca ii place ciocolata cu lapte. Arthur C. Clarke era internat intr-un spital ultra-modern din Sri Lanka, unde avea propriul sau salon, prevazut cu anticamera. Cand am ajuns, Sir Arthur motaia, intins pe pat. Unul dintre cei doi asistenti a intrat in incaperea in care se afla, l-a trezit si mi-a facut semn sa intru. L-am
intrebat cum se simte. Mi-a raspuns ca foarte bine, insa "this damned polio" nu il lasa sa se miste. M-a intrebat de unde sunt si cum am ajuns in Sri Lanka.

Cand i-am spus ca am crescut cu 2001: O Sdisee Spatiala a zambit si mi-a replicat ca a fost scrisa acum 50 de ani.

Apoi, i-am cerut sa imi acorde un interviu. Sir Arthur mi-a spus ca toate raspunsurile sale se afla in cartile pe care le-a scris si ca, oricum, din cauza bolii nu prea poate vorbi. Vazandu-mi, insa, dezamagirea, a acceptat sa raspunda la o singura intrebare, mai ales ca veneam de atat de departe.

Cum a terminat de vorbit, Sir Arthur si-a tras acoperitoarea pe ochi si a adormit instantaneu, inainte sa apuc sa ii cer un autograf. Dupa ce am iesit din camera, mi-am amintit de ciocolata si am vrut sa le las celor din staff; acestia au zambit, mi-au zis sa astept, iar unul dintre ei a intrat la Sir Arthur si l-a trezit din nou. Mi-a facut semn sa intru cu ciocolatele. I le-am pus in mana.

Sir Arthur s-a uitat la ele, mi-a multumit si a spus ca e marca sa favorita. Mi-am luat, din nou, la revedere, am iesit, iar stafful a tras cortina care-l separa pe gentlemanul din salon de lume.

18.3.08

Din ciclul - 'asta nu e numai tara voastra'

„Majorarea alocaţiei de stat pentru copii la 200 de lei poate avea şi efectul nedorit al cresterii numarului de copii în familiile sarace, care, astfel, vor trai numai din alocatii, fara sa mai dorească includerea in masurile active pentru realizarea bunastarii familiale”, se arata intr-un document oficial al Guvernului

Un text de Carmen Musat-Coman:
Domnule prim-ministru,
Va trebui sa va recunoasteti invins. Cu propriile arme, asta daca nu luati repede masuri pentru stoparea fenomenului. E inadmisibil ce se intampla si ma bucur ca pana la urma v-ati prins ca erati pacalit iar statul era furat. Pe fata, domnule ! Eu am observat ca maternitatile sunt pline si ca pe strada sunt mai multe carucioare ca de obicei dar recunosc ca n-am facut nici o asociere intre marirea alocatiilor pentru copii si aceasta implozie de prunci. Aveti dreptate, e inadmisibil. Femeile acestea va fura banii. Bine ca v-ati prins, mai bine mai tarziu decat niciodata, fiindca altfel cine stie ce gaura mare se facea in buget si nu mai ajungeau banii de sporul de 10% pentru pericol de radiere din cauza antenei de pe sediul Parlamentului. Si ar fi fost pacat sa ramana parlamantarii si radiati si fara bani. Si s-ar fi imbogatit poporul, domnule, fara pic de jena.


Vreti sa stiti, desigur, ce fac femeile acestea cu traista cu bani… Pai sa va spun, desigur ca va spun: cu cei 200 de lei pe luna pe care-i primesc pana cand cel mic implineste doi ani cumpara vreo doua ciocolate pentru doctorita care ii consulta copilul, asta daca nu e bolnav si punem doar o vizita pe luna la medic, pentru un vaccin, o bronsita. A, da, desigur ca se uita doctorita la bebelus si fara ciocolata sau flori, dar nu stiu cum se face ca se uita mai bine daca are niste flori pe masa, va spun eu din experienta proprie. De mama, nu de doctorita.


Apoi, vrem, nu vrem, si bebelusul isi plateste cota de intretinere la bloc si nu stiu cum se face ca a naibii intretinere a sarit bine de cateva milioane iar daca mama nu a vrut sa-l faca spartan pe al ei bebelus, s-a uitat cu spaima in suflet la indexul repartitorului caloriferului si a platit. Si tot mama nu stie zau de ce, dar a constatat ca bebelusul ei a crescut repede si hainele mostenite de la fratele mai mare sau de la vreo ruda s-au rupt de atata purtat si stiti dumneavoastra, domnule prim-minsitru cat costa un costumas pentru bebelusi ?

Nu, asa-i, nu stiti. Cu siguranta nici cei ce fac costumele nu stiu, ca altfel nu le-ar face preturile egale cu ale costumelor de adulti. Si mai stiati dumneavoastra, domnule prim-ministru, ca bebelusul acela care urla ca din gura de sarpe cand i-a foame nu se linisteste decat daca mananca ? A, da, stiati ? Ma scuzati. Dar un carucior stiti cam cat cate alocatii costa ? Pardon, dumneavoastra stiti cat costa un kart. Hai sa zicem doar una, daca bebelusul nu a primit caruciorul la botez – a, pardon, preotul a fost platit de nasa. De scutece, inventia asta minunata a secolului XX ati auzit ? Ei, da, desigur. Ei, da, si ele, femeile au auzit dar nu si le pot permite, ca pe trei pachete s-a dus juma de alocatie…


Dar de… ei, nu, ca m-ati enervat. Si stiti ce o sa fac ? O sa renunt la anticonceptionale, si prietenele mele la fel, si o sa facem toate copii, ca sa va furam, sa va luam banii, sa nu mai aveti de sporuri de antene. Si o sa ne umplem de bani, o sa ne imbogatim, o sa mergem numai in mertane si in strainatate la schi, si cand copiii nostri vor face un an vom face altii si tot asa, si abia asteptam sa implineasca doi ani si sa-si primeasca alocatia de 4o de lei, o sa ne dam in barci cu ei, si daca ma enervez o sa divortez ca sa va iau si banii de alocatie suplimentara pentru familie monoparentala, aia 79 de lei cu care am sa plec din tara cu avionul la clasa business si o sa umplu avionul cu copiii mei, crescuti cu alocatiile voastre si o sa-i duc departe, acolo unde nu se mai vorbeste romaneste.

Dupa 2 autogoluri a lui banel

Sfaturile lui Lacatus pentru Banel Nicolita:

1)Nu te intorci in jumatatea noastra de teren decat cand e absolut necesar.

2) E obligatoriu sa te intorci in jumatatea noastra de teren, in momentul in care schimbam portile.

3)Portile se schimba intr-un meci, cel putin o data, nu te lasa pacalit!

4)Nu ai cum sa-ti dai seama care e poarta adversarului, deci trebuie sa intrebi.

5)Nu-l intreba pe Nesu ca se tine de glume.

6)Nu lovi mingea in cazul in care adversarul face pressing sau tribunele canta.

7)Alearga tot meciul si intra in teren doar cand/daca iti spun eu. Poti sa deschizi si ochii.

8)Daca e necesar sa atingi mingea, roaga-i pe Goian si Ghionea sa faca zid.

9)Tu vei antrena portarii in sectiunea de "Atentie distributiva si capcane de joc."

afla starea (invisible) a userilor de pe yahoo mess

http://www.tacapaca.net/

17.3.08

La 1 an


11.3.08

Enciclopedie a speciilor, online, gratuită

http://www.eol.org/

Aproximativ 30.000 de specii de animale şi plante au fost înregistrare într-o primă variantă a “Enciclopediei Vieţii”, care îi va ajuta pe oameni să înţeleagă probleme diverse legate de viaţă, de la procesul de îmbătrânire la anumite tipuri de boli. Enciclopedia este disponibilă gratuit online la adresa www.eol.org, iar cei care au alcătuit-o intenţionează ca baza de date să cuprindă la final nu mai puţin de 1,8 milioane de specii.

7.3.08

Bilanţul impozitelor şi taxelor din România: 306 dări

Parcurgând 5.300 de acte normative emise din 2003 încoace, Capital a numărat peste trei sute de dări pe care trebuie să le plătească persoanele fizice şi juridice.

Taxele inventariate de Capital se referă la biruri obligatorii pentru desfăşurarea unei activităţi economice, fie că este vorba de impozitele „populare“, de care nu scapă nimeni, fie de aberaţii, precum taxa pentru primirea unui dosar sau aşa-numitul timbru pe cal. Care este utilitatea celor peste 300 de dări plătite statului este destul de greu de spus, dat fiind că peste 80% din încasările statului provin din TVA, contribuţiile pe salariu, impozitele pe profit şi venit şi accize. Cel mai plauzibil răspuns este că acestea asigură plata salariilor funcţionarilor din diferite instituţii de stat. Parafiscalitatea este însă responsabilă şi de locul fruntaş ocupat de România la capitolul birocraţie.


Problema parafiscalităţii a fost trecută pe lista de priorităţi a instituţiei în urmă cu aproape şase luni, când ministerul anunţa că va crea o comisie specială de numărat impozite. Însă ideea a rămas doar pe hârtie.
Reprezentanţii Biroului de presă al ministerului nu au răspuns solicitării noastre de a pune la dispoziţie numărul şi lista taxelor şi impozitelor. În schimb, ministrul Vosganian a ieşit la rampă încercând să se arate stăpân pe situaţia dărilor şi adept al reducerii birocraţiei. El a declarat săptămâna trecută că în România existau 385 de taxe şi impozite şi că au fost deja eliminate 107. Toate bune şi frumoase, dacă cifrele avansate de Vosganian ar fi avut şi un suport real. Însă, domnia sa atribuie numărătoarea unui raport al Băncii Mondiale, care nu există.

Lista completă a impozitelor o puteţi găsi aici

Revista Capital şi-a propus să numere taxele, impozitele şi contribuţiile de orice fel, pe care o firmă sau o persoană fizică trebuie să le plătească pentru a-şi desfăşura activitatea în România. În total, am numărat 306 dări.

Un pamflet publicat pe site-ul times.ro îl înfăţişa pe premierul Tăriceanu convocând miniştrii la o şedinţă de creativitate. Scopul acesteia: egalarea performanţelor guvernelor trecute în materie de inventat taxe şi impozite. Din păcate, pamfletul respectiv nu este departe de realitate.

Pentru a ajunge la cele 306 taxe şi impozite aplicabile în prezent în România, am parcurs 5.300 de acte normative: 2.908 de acte normative care conţin cuvântul „taxă“, 1.789, care conţin cuvântul „contribuţie“ şi 603, care fac referire la „timbru“.

Însă, pentru vistieria statului, doar cinci categorii de taxe şi impozite aduc peste 80% din venituri. Este vorba de contribuţiile sociale, impozitele pe venit şi profit, TVA, accizele şi taxele vamale. Prin urmare, restul taxelor ar putea fi definite de sintagma: „multe...multe, dar mărunte“, principalul lor efect fiind cel de a împovăra activitatea antreprenorilor, prin birocraţie.

Într-o primă fază, aceştia trebuie să citească sute de pagini de acte normative pentru a se asigura că plătesc toate dările aferente domeniului lor de activitate. Urmează drumuri pe la tot felul de agenţii, autorităţi şi comisii şi alte drumuri – la bancă, sau la CEC pentru plata dărilor.

Comisie de numărat taxele

Ministerul de Finanţe, care ar trebui să fie creierul taxelor şi impozitelor din România, nu ştie care este numărul exact al dărilor. În octombrie anul trecut, instituţia anunţa că va crea o comisie specială pentru numărat taxele şi impozitele. „Comisia va avea următoarele sarcini: colaborarea cu reprezentanţii ministerelor de resort şi ai instituţiilor publice aflate în subordinea guvernului, implicate în stabilirea şi încasarea de taxe şi tarife; identificarea şi inventarierea taxelor şi tarifelor; analiza nivelului şi conţinutului acestor tarife; propuneri privind armonizarea cu legislaţia europeană şi actualizarea în sensul reducerii, anulării sau creşterii acestor taxe şi tarife“, se arăta într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Deşi de atunci au trecut aproape cinci luni, nu s-a mai întâmplat nimic. Nici măcar ordinul ministerial prin care ar fi trebuit înfiinţată comisia cu pricina n-a fost adoptat. Biroul de presă al instituţiei nu ne-a răspuns la solicitarea prin care doream să fim informaţi cu privire la numărul taxelor fiscale şi parafiscale şi lista acestora, deşi a avut la dispoziţie aproape o săptămână. Iar ministrul Varujan Vosganian a încercat să lase impresia că este stăpân pe situaţie invocând, într-o conferinţă de presă de săptămâna trecută, un raport inexistent al Băncii Mondiale. „Ministerul de Finanţe a luat decizia de a se confrunta cu bărbăţie cu problema parafiscalităţii“, a declarat acesta. Apoi s-a referit la un raport care inventariase 385 de taxe şi impozite în România. „Nu ştiu cine a făcut acest document în care sunt enumerate aceste taxe. Este trist că această analiză a fost preluată de Banca Mondială de la sindicate şi patronate. Printre aceste aşa-zise taxe avem şi biletele de transport cu metroul“, a spus Vosganian despre raportul fantomatic pe care l-a atribuit Băncii Mondiale. Ministrul a precizat că a reuşit să abroge 107 dintre cele 385 de taxe, cum ar fi taxele pentru recunoaşterea studiilor medicale în străinătate, numărul actual fiind 278. Principala problemă legată de calculul lui Vosganian este că în niciunul din rapoartele Băncii Mondiale nu se face referire la 385 de impozite. Cifra prezentată în cel mai recent raport – „Doing Business 2008“- este de 96. În plus, aceasta se referă la numărul de plăţi pe care o firmă trebuie să le facă într-un an, în contul TVA, al impozitului pe profit, al celui pe venit şi la contribuţiile sociale şi nu la numărul total de impozite.

Se impozitează ce mişcă, şi ce nu

Dintre cele 306 de taxe şi impozite numărate de Capital, „cele mai populare“, adică cele de care nu scapă nimeni, sunt dările calculate asupra veniturilor şi proprietăţilor. Pe lista bunurilor pe care autorităţile impun taxe se află casele, terenurile, maşinile, luntriile, scuterele. Dar şi fântâna din curte se impozitează, autorităţile locale având dreptul să ceară taxe pentru autorizarea activităţilor de foraj. De asemenea, dacă v-aţi făcut o casă care are deschidere la un drum naţional, trebuie plătite taxe la Compania Naţională de Drumuri pentru stâlpi şi pentru tragerea firelor. La categoria venituri, nu scapă mai nimic: salarii, pensii, câştiguri la loto şi bingo, dobânzi, chiar şi veniturile din despăgubiri.

Există însă şi impozite hilare: cum ar fi cel pe deţinerea detectoarelor de metale, care necesită o autorizaţie anuală. Probabil statul a vrut să lovească în căutătorii de comori, însă a nimerit în bieţii instalatori care au nevoie de astfel de detectoare pentru a localiza ţevile şi firele electrice din pereţi.

Asalt pe jocurile de noroc şi pe combustibili

Organizarea de jocuri de noroc şi activităţile din domeniul energetic sunt printre domeniile asupra cărora apasă cel mai mare număr de taxe şi impozite. Să luăm primul domeniu: am identificat cinci impozite, care se adaugă taxelor normale. Primul este o taxă lunară pentru valabilitatea licenţei, care se aplică la fiecare aparat, al doilea - o taxă specială pe „activitatea realizată“. Urmează timbrul social, de 2%, care nu ocoleşte nici preţul biletelor la 6 din 49. Apoi, dacă avem de-a face cu un cazino declarat monument istoric, cum ar fi cel din Constanţa sau din Casa Vernescu, se adaugă alte taxe: 350 de lei pe lună pentru fiecare masă, plus 2% din valoarea serviciilor. Timbrul de monument istoric se plăteşte şi pentru vederile şi timbrele care conţin imagini cu astfel de obiective. Iar cel din urmă este contribuţia de 4% din profit la Fondul Cinematografiei. La capitolul combustibili, drumul de la zăcământul de ţiţei până la benzina arsă de motorul maşinii este presărat cu şapte taxe şi impozite, fără să le numărăm pe cele pentru deţinerea de maşini.

Aventuri în ţara chitanţelor şi facturilor

Calculele Capital nu includ dările de tipul tarifelor Metrorex, criticate de ministrul Vosganian, însă iau în considerare taxa de utilizare a infrastructurii feroviare. După inventarierea celor 306 impozite, se conturează destul de clar două reţete pentru inventarea unei „taxe“ de succes.

Prima: Statul înfiinţează o autoritate, o agenţie sau o comisie responsabilă pentru supravegherea unui domeniu. Iar firmele care activează pe piaţa respectivă trebuie să plătească taxe, tarife, autorizaţii.

A doua: crearea unui fond, care nu poate să trăiască decât prin obligarea firmelor să plătească contribuţii. De exemplu, Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară a inventat taxa pe care trebuie să o plătească fermierii pentru control. Într-unul din ordinele emise de această autoritate sunt precizate tarifele pentru nu mai puţin de 294 de „servicii" obligatorii.

Autoritatea Navală Română are şi ea o listă cu 395 de taxe pentru inspecţiile tehnice. Iar Biroul Român de Metrologie Legală percepe aproape 200 de tarife pentru verificarea aparatelor de măsură. Regulamentul privind taxele şi tarifele al Comisiei pentru controlul activităţilor nucleare include aproape 500 de poziţii.

Un cabinet de radiologie dentară trebuie să obţină autorizaţie de la această instituţie, la fel ca şi lucrătorii de la Cernavodă. Şi piaţa energiei este reglementată, fiind necesară câte o autorizaţie pentru fiecare unitate de producţie sau transport.

Pe lângă taxele percepute pentru licenţe şi autorizaţii, o altă sursă de dări şi birocraţie sunt fondurile. Lista, fără a fi exhaustivă, include Fondul de Mediu, Fondul Cinematografic, Fondul Cultural. Există o taxă de un leu pe kilogramul de ambalaje puse pe piaţă, o taxă „verde“ pentru cauciucurile de la maşini, pentru electrocasnice şi una de l0% din preţul bateriilor. Firmele sunt obligate să plătească şi pentru deşeurile periculoase, categorie în care intră - de exemplu - şi întrerupătoarele electrice. Un alt fond cu surse generoase de finanţare este Fondul Cultural Naţional, pentru care există contribuţii din vânzările de reviste şi filme „deocheate“, dar şi din încasările din parcurile de distracţii. În Fondul Cinematografic intră o cotă parte din încasările pentru publicitatea TV, pentru abonamentele la cablu şi din biletele la cinema. Iar fosta taxă de drum de un cent USD, inclusă în preţul benzinei, a fost rebotezată în taxă pentru Fondul Special Petrolier, destinat plăţii datoriilor externe la importul de ţiţei.

«Eu personal, ca să cred, trebuie să şi văd lista celor 107 taxe care au fost anulate. E datoria celor care au făcut anunţul să o facă publică.»
Florin Pogonaru, preşedinte AOAR

22 de agenţii şi autorităţi creatoare de taxe şi impozite se află în subordinea directă a guvernului. Panoplia de autorităţi este completată de agenţiile subordonate ministerelor.

Impozite traznite

Timbrul pentru cal
„Legea calului“. Nu este o glumă, ci un act normativ adoptat de Parlament la sfârşitul lui 2006. Prin acesta, s-a introdus „timbrul hipic“- o taxă anuală, ce trebuie plătită de toţi posesorii de cai, pentru finanţarea Autorităţii Hipice Naţionale. Valoarea acestuia s-a ridicat la cinci lei în 2006.

Taxa pe medicii atomici
România are o singură centrală nucleară şi un institut de cercetări nucleare. Pentru supravegherea activităţii celor două instituţii a fost înfiinţată Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Printre diferitele surse de venit ale acesteia se află şi taxa pentru autorizarea desfăşurării activităţilor de testare medicală sau psihologică a personalului dintr-o centrală nucleară.

Taxa pe calitatea nutreţului
Animalele din ferme nu pot mânca orice. Iar verificarea furajelor poate fi o sursă bună de venituri pentru stat. Un ordin emis de Autoritatea Naţională Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor reglementează tarifele pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator pentru hrana animalelor.

Taxa pe apa de ploaie
În facturile plătite pentru serviciile de canalizare, o parte din suma datorată este pentru apa de ploaie care ajunge în canalizare. Nivelul acestei taxe se stabileşte ori prin decizie a consiliului local, ori pe baza unui algoritm stabilit în funcţie de datele furnizate de ANM privind precipitaţiile. Consiliile locale pot stabili, potrivit legii, taxe speciale pentru accesul în anumite spaţii: pieţe, târguri. Aşa a fost posibilă introducerea taxei de barieră în Mamaia.

Taxa pe paharul de cristal
Deţinerea de pahare de cristal este considerată un lux în România. Prin urmare, statul percepe o acciză de 30%. Ţara noastră este singura din UE care suprataxează astfel de produse, iar iniţiativa de reducere a TVA vine la pachet cu o majorare a acestor accize.

Certificatul de animal
Deţinerea unui animal este taxată după aceleaşi principii cu deţinerea unui imobil sau a unei maşini, impozitul constituind venit pentru autorităţile locale. Se plăteşte o taxă extrajudiciară de timbru pentru eliberarea certificatului de proprietate asupra unui animal, al cărei nivel este în Bacău, de exemplu, de un leu.

Timbru Crucea Roşie
1% din preţul biletelor vândute pentru evenimente culturale, de divertisment şi sportive, concerte, festivaluri, spectacole, filme la cinematografe, întreceri sportive la nivel local, naţional şi internaţional sunt virate în contul fondului pentru Crucea Roşie.

Taxa radio - TV pentru firme
Statul presupune că angajaţii firmelor private n-au altă treabă de făcut decât să urmărească programele posturilor publice de radio şi televiziune. Probabil aceasta este logica autorităţilor, de vreme ce firmele sunt obligate să plătească 80 de lei pe lună în contul taxelor pentru radioul şi televiziunea publice. Dărnicia statului: chiar şi firmele fără salariaţi plătesc taxa radio, însă nivelul acesteia este mai mic: 2,5 lei pe lună.

Cum trebuie sa vina barbatii acasa


doar de 8 martie :)

Licitatia vietii

model-view-controller (MVC) pattern for Web applications

ASP.NET MVC provides a framework that enables you to easily implement the model-view-controller (MVC) pattern for Web applications. This pattern lets you separate applications into loosely coupled, pluggable components for application design, processing logic, and display. ASP.NET MVC also greatly facilitates test -driven development (TDD).



http://www.hanselman.com/blog/ASPNETMVCPreview2ScreencastTutorials.aspx

3.3.08