Faceți căutări pe acest blog

18.3.08

Din ciclul - 'asta nu e numai tara voastra'

„Majorarea alocaţiei de stat pentru copii la 200 de lei poate avea şi efectul nedorit al cresterii numarului de copii în familiile sarace, care, astfel, vor trai numai din alocatii, fara sa mai dorească includerea in masurile active pentru realizarea bunastarii familiale”, se arata intr-un document oficial al Guvernului

Un text de Carmen Musat-Coman:
Domnule prim-ministru,
Va trebui sa va recunoasteti invins. Cu propriile arme, asta daca nu luati repede masuri pentru stoparea fenomenului. E inadmisibil ce se intampla si ma bucur ca pana la urma v-ati prins ca erati pacalit iar statul era furat. Pe fata, domnule ! Eu am observat ca maternitatile sunt pline si ca pe strada sunt mai multe carucioare ca de obicei dar recunosc ca n-am facut nici o asociere intre marirea alocatiilor pentru copii si aceasta implozie de prunci. Aveti dreptate, e inadmisibil. Femeile acestea va fura banii. Bine ca v-ati prins, mai bine mai tarziu decat niciodata, fiindca altfel cine stie ce gaura mare se facea in buget si nu mai ajungeau banii de sporul de 10% pentru pericol de radiere din cauza antenei de pe sediul Parlamentului. Si ar fi fost pacat sa ramana parlamantarii si radiati si fara bani. Si s-ar fi imbogatit poporul, domnule, fara pic de jena.


Vreti sa stiti, desigur, ce fac femeile acestea cu traista cu bani… Pai sa va spun, desigur ca va spun: cu cei 200 de lei pe luna pe care-i primesc pana cand cel mic implineste doi ani cumpara vreo doua ciocolate pentru doctorita care ii consulta copilul, asta daca nu e bolnav si punem doar o vizita pe luna la medic, pentru un vaccin, o bronsita. A, da, desigur ca se uita doctorita la bebelus si fara ciocolata sau flori, dar nu stiu cum se face ca se uita mai bine daca are niste flori pe masa, va spun eu din experienta proprie. De mama, nu de doctorita.


Apoi, vrem, nu vrem, si bebelusul isi plateste cota de intretinere la bloc si nu stiu cum se face ca a naibii intretinere a sarit bine de cateva milioane iar daca mama nu a vrut sa-l faca spartan pe al ei bebelus, s-a uitat cu spaima in suflet la indexul repartitorului caloriferului si a platit. Si tot mama nu stie zau de ce, dar a constatat ca bebelusul ei a crescut repede si hainele mostenite de la fratele mai mare sau de la vreo ruda s-au rupt de atata purtat si stiti dumneavoastra, domnule prim-minsitru cat costa un costumas pentru bebelusi ?

Nu, asa-i, nu stiti. Cu siguranta nici cei ce fac costumele nu stiu, ca altfel nu le-ar face preturile egale cu ale costumelor de adulti. Si mai stiati dumneavoastra, domnule prim-ministru, ca bebelusul acela care urla ca din gura de sarpe cand i-a foame nu se linisteste decat daca mananca ? A, da, stiati ? Ma scuzati. Dar un carucior stiti cam cat cate alocatii costa ? Pardon, dumneavoastra stiti cat costa un kart. Hai sa zicem doar una, daca bebelusul nu a primit caruciorul la botez – a, pardon, preotul a fost platit de nasa. De scutece, inventia asta minunata a secolului XX ati auzit ? Ei, da, desigur. Ei, da, si ele, femeile au auzit dar nu si le pot permite, ca pe trei pachete s-a dus juma de alocatie…


Dar de… ei, nu, ca m-ati enervat. Si stiti ce o sa fac ? O sa renunt la anticonceptionale, si prietenele mele la fel, si o sa facem toate copii, ca sa va furam, sa va luam banii, sa nu mai aveti de sporuri de antene. Si o sa ne umplem de bani, o sa ne imbogatim, o sa mergem numai in mertane si in strainatate la schi, si cand copiii nostri vor face un an vom face altii si tot asa, si abia asteptam sa implineasca doi ani si sa-si primeasca alocatia de 4o de lei, o sa ne dam in barci cu ei, si daca ma enervez o sa divortez ca sa va iau si banii de alocatie suplimentara pentru familie monoparentala, aia 79 de lei cu care am sa plec din tara cu avionul la clasa business si o sa umplu avionul cu copiii mei, crescuti cu alocatiile voastre si o sa-i duc departe, acolo unde nu se mai vorbeste romaneste.