Faceți căutări pe acest blog

5.11.10

a murit Adrian Paunescu

Adrian Paunescu a murit in 05.11.2010, la ora 07:15, a anuntat doctorul Serban Bradisteanu, seful Clinicii de Cardiologie a Spitalului de Urgenta Floreasca. Medicii il resuscitasera de mai multe ori joi noaptea. Paunescu avea 67 de ani.

cea mai recenta poezie:

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.

Ma monitorizeaza paznici minimi,
Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi
Sa nu ma mai ajunga nicio schija.

Aud o ambulanta revenind,
Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se trateaza cicatricea.

Purtati-va de grija, fratii mei,
Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei,
Spitalul de urgenta implorandu-l.

Eu va salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital
Nu-i o alarma, ci o garantie.

Va vad pe toti mai buni si mai umani,
Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani
Si tarii mele minima dreptate.